dictionary (won’t you be my)
felul cum incetineste fumul albastrui peste toate lucrurile dupa cate un examen, the ”not-in-my-greatest-shape-but-fine” state, amorteala calduroasa si usor murdara care incepe sa umble tiptil pe strazile bucurestiului, chicoteala de dupa ochelari-libelula uriasi, cu rame albe. frumusetea ca un machiaj scurs a tuturor aproape-intamplarilor. the ”i don’t wanna talk about it” face. nu traiesti nimic pana la capat, si din eu-rile fractionate indesate in traistuta de funii impletite a fiecarei zile nu iese vreun personaj rotund. si nici macar nu te hotarasti care dintre ele vor urca pe podiumul caraghioseniilor cotidiene. explicatii care, pe podul speaker-hearer, nu ajung sa fotografieze the felicity conditions, cum ar veni.
vesti nu tocmai imbucuratoare despre o carticica la care am depus cu cativa colegi un mic hei-rup (si cu ceva momente doar de rup-tura serioasa de lucru, ce-i drept), vesti zambitoare despre my-six-years-ago-self, ca imagine care inca exista, indiferent care i-ar fi calitatea sau efectul de ingalbenire, spalacire, inca doua examene, hopefully, mari pofte de a asculta povesti si dileme nocturne. pofte non-lexicalizate.
i bite my lip, i do what i’m told.
din maximele sesiunii de pana acum:
-examenul oral la semiotica (la limba engleza, insa performat, ca si cursul, in limba romana, din motive obscure), de unde toata lumea (si aici unii stiu ce vor sa spun) a iesit cu zece, iar eu am vorbit cam 30 min, scotand de la naftalina cate un pic de filozofie dintr-aia de admitere, asa, dar pusa ad-hoc in conexiuni si parafrazari de mirare, profa zambeste oarecum aprobator, iar apoi se uita in statisticile de prezenta care spun adevarul, si anume ca eu nu prea ma pot trezi devreme, adica pot face asta, martea de exemplu, cam maxim de cinci ori in trei luni, si treaba se schimba radical: trebuie sa vorbesc despre patru subiecte in loc de doua, sa aplic niste afirmatii pe o poezie si sa zic cam ce rezulta, si dupa toate astea sunt “cam de opt”, insa primesc totusi noua (ceea ce-i enervant nu atat in sine, cat prin raportare la zecele’pushcat de proiectilele ratiunii care ma precedasera la vorbitor). oricum, bomboana de pe coliva e ca profa imi spune la sfarsit, dupa ce comentase in mod recurent grimasele mele deliberative si comportamentul meu in institutii: “dar acum, stand de vorba cu tine, imi dau seama ca tu esti o originala, asa…”. am spus “multumesc” si am iesit, lasand in urma doua colege care, cu figurile alungite a consternare, ziceau “faaaaataaaa, pai daca tu ai luat noua, iti dai seaaamaaa…?”. adevarul e ca nu, nu prea imi mai dau seama.
-in compensatie, examenul oral la literatura romana, unde, ca o adevarata schizofrenica traumatizata cu oscilatii de sintetizator in voce, il taxez pe blaga de expresionism taman pe un text in care el plecase cam tare din aceasta paradigma, adaugand in transa “dupa cum am discutat la seminar”. dupa toate astea, ies cu 10, probabil de mila fata de etapele anterioare ale examinarii, in care poate ca dadusem dovada de putina luciditate.
-acelasi examen, colega dinaintea mea zice de doamnate ca e “pura”, e intrebata “cum adica pura?(!)”(eu chiar ma gandeam la “ablutiunile” respectivei duamne si la pielea sa cea curata), iar colega raspunde “complexa”.
-la scris la lit romana, magda raduta a precizat ca o conditie minima pentru nota de trecere este sa nu scriem blecher cu “ă”.
-la literatura americana, unul din subiecte (un fragment din poe) a venit ca la film, fiind necesara lecturarea lui de pe “cearsaful” unde fusese proiectat, asa, ca o subtitrare. din cauza crizei financiare, numai cei din spate au primit textul pe foaie (sau nu mai au primit cei din spate!).
dupa toate astea, oboseala cronica vine pe tocuri cui sau pe talpi ortopedice a la “andre” si scuipa coji de seminte in capul sim(p)tului umorului. raftul cu carti de citit din garsoniera se cam umple de indatoriri, de antropologie structurala, olga grushin, pupa russa pe care de-abia o incepusem cand a cazut cortina sesiunii peste mine, ca sa nu mai mentionez altele absolut elementare.
in plus, a inceput sa ma cuprinda, de cateva zile (de la momentul lit ro, probabil), un soi de rusinare insidioasa fata de mine, fata de propria mea prezenta, de propriile interpretari si gesturi, asa incat e imperioasa nevoia de a disparea din orice cadru rapid, scurt.
noroc de haydn, cu concertul lui in re major pentru violoncel si orchestra (n.b. mi se pare foarte misto sa merg singura pe la concerte!), de melville, cu povestea lui despre bartleby si “rezistenta pasiva”, de askerov, din care simt nevoia sa lipesc aici sub text cateva imagini si care vine bine pe acest “ennui” al meu pana si fata de mine, precum si de o rochita cu pisici stand pe nori, care au salvat putin saptamana de stari neguroase.
soulsearching or mere ramblings
se iau două-trei chestii simpatice şi se aşează cumva in the spotlight în dezordinea generală – semnul de carte din lemn de mango de la simi , coupe-papier-ul de la m., care, măcar că îl folosesc doar la deschis plicuri cu facturi, acum a devenit useful şi ca obiect de agitat în diverse poziţii războinice pentru a consuma energia, agendele de acum 3-4 ani în care găsesc că scriam lucruri deştepte, thievery corporation şi zero 7 în surdină cu skin-ul de winamp jolly, galben cu mov, ceaiul de iasomie. toate astea ca policy, ca să modelez un decor în care să învăţ la pragmatică. dar mă trezesc expansivă tocmai când starea asta e nelalocul ei – aş sporovăi, m-aş holba în vitrine, aş compara străzile, locurile, cu felul în care erau acum 5 ani, mi-aş juca la mişto propriul rol ilustrând diverse perioade caraghioase din viaţa mea: eu cântând să zicem big mistake (natalie imbruglia), eu într-o adaptare la “o moarte care nu dovedeşte nimic”, eu prin barfly&stuff like that într-o megadepresie prost mascată, eu văicărindu-mă pentru cum sunt percepută şi alternativ lăudată/sancţionată de varii instanţe ale culturii oficiale vezi cazurile cu olimpiadele, lecturile câteodată prin locuri foaarte greşite, ca să zic aşa.
blues for suckers
a ajuns şi la mine “frida” care a apărut anul trecut la tritonic şi pe care chiar mi-o doream, dat fiind that sort of interest faţă de subiect, în care nu-ţi mai pasă dacă e tratat serios sau patetic sau shallow, pur şi simplu e subiectul care îţi place şi din care poţi mereu, dacă nu să admiri stilul cum e abordat, cel puţin să mai afli câte ceva. şi am fost prevenită să nu încep s-o citesc acum, cu încă trei examene de dat săptămâna viitoare. şi de luat, desigur, ar fi chiar drăguţ din partea mea să mai încerc şi să iau nişte examene. de altfel, până acum “ostilităţile” astea se desfăşoară “my way”, când un 10, când un examen în care nici nu intru fiindcă n-am frecventat seminarul, când ceva la care, cu bafta mea, nimeresc un subiect pe care nu l-am citit ever şi mă ruşinez teribil.
faza săptămânii în acest domeniu: eu la b.c.u., încercând in the very day of the exam să învăţ câte ceva. mai precis, pentru literatură comparată, despre greci cu dodds şi rachet, fiindcă în alte cotloane alte materiei (de bun simţ, de altfel, nimic exagerat) n-am apucat să intru, sau cel puţin nu aşa cum ar fi trebuit (too many office days, depresii, dor de m. şi de anglia şi diverse “ceaiuri dansante”, ca să fiu eufemistică regarding nişte evenimente puţin mai altfel). oricum, this is not the point. cum stăteam eu aşa, concentrându-mă să nu comit ceva hybris, în peisajul de seră de la b.c.u., aud o voce care pornea de pe scaunul de lângă mine, indignată: “domnişoară, cu ce şprei te-ai dat??? că e otrăvitor!”. îmi pregătesc privirea cu o sprânceană ridicată şi mă uit în dreapta mea: un personaj trecut de vreo 70 de ani cred, cu o figură isterică şi ameninţătoare. înjur un pic soarta care îmi scoate în cale atâtea persoane cu probleme psihice, ridic din umeri, mă uit la ceilalţi de la masă, derutaţi, şi mă hotărăsc să-l ignor. numai că stimabilul răspunde acestei hotărâri cu noi afirmaţii şi dovezi ale faptului că sunt “otrăvitoare”: că lumea din sală a început să tuşească de când am venit eu, că pe el îl ustură gâtul, că la intrarea în bibliotecă lumea ar trebui să fie controlată (acum îmi şi imaginez pe cineva de la garderobă sniffing students)…până la urmă bibliotecara m-a lăsat să mă mut în alt loc…partea şi mai comică e că parfumul meu era chiar hypnotic poison.
la examen am fost penibilă. alte dăţi poate aş fi tratat subiectele ca şi cum aş fi citit tot ce era legat de ele, dar de data asta chiar nu era cazul…ceva mai mult respect faţă de materie. aşa că am scris doar câte ceva la primul subiect, apoi am stat o jumătate de oră gândindu-mă la felurite probleme ale vieţii mele şi sperând că voi avea sentimente diferite faţă de ultimul subiect, ceea ce, deşi iniţial părea să se întâmple, a trecut, şi am plecat nervoasă şi simţindu-mă extrem de prost. lucru pe care mi-l fac singură, pentru că ar fi mult mai rezonabil, dacă tot ajung în situaţia de a veni la examene fără să ştiu mare lucru, să nu-mi pese prea tare, să mă port în consecinţă. dar mă port complet pe dos, “vai, cum, eu, am ajuns să…” bla bla.
therefore până luni sunt cuminte, citesc pentru lec, îmi scriu eseul despre ce şi cum face creangă cu portretul şi cu atmosfera (sigur, nimic incitant, dar ok pe lângă alte părţi ale materiei, plus curiozitatea şi simpatia mea nedisimulată pentru scrisul celor cu boala lui, în care fac mereu aproape involuntar nişte săpături de natură foarte personală şi din care de altfel n-am să scot vreodată un studiu or anything like that). iar frida şi alte lucruri minunate de pe listă – după sesiune.
o nevoie meschină, scandaloasă, de certitudini about the future, cu întrebări puse frust, dezarmant de practic, despre ce-o să fie, ce-o să fie. ca un copil enervant de insistent care, în gară, îşi întreabă în continuu părinţii în ce vagon vor călători şi ce locuri au primit. request-ul ăsta privind o organizare care nici măcar nu ţine de mine.
unele lucruri care ar trebui din când în când să mă bucure dar pur şi simplu nu-mi priesc. recent, o nouă imagine preferată, deşi tare simplă, despre choices, smochinul din romanul sylviei plath, “clopotul de sticlă”. cum îmi aleg în continuare repertoriul de favourites nu după criterii estetice sau oricum nu după vreun ceva consacrat, ci după afinităţi şi meteorologia afectivă…
jazzadezz, the funky lowlives, sisters of mercy, skunk anansie, the dandy warhols…unii peste alţii. şi vise cu morţi păstraţi în şifonier, pe umeraşe. consolări temporare…
chiar că ar fi bine să iau examenele!
