capra (ciomăgeala) vecinului
deşi în ultimele câteva luni biblioteca mea a fost formată din a descifra in my mind intenţii ale unor oameni mai mult sau mai puţin necunoscuţi, a găsi moduri de adecvare la codurile lor simpliste sau eliptice de curiozităţi sau pretenţioase, din amintiri ale unor promisiuni neîmplinite, din diverse ritmuri şi mesaje ale paşilor în miez de noapte către cine ştie ce destinaţie meant to entertain me, cum zic, deci, în ciuda acestei comparative ignorance şi a tuturor mustrărilor de conştiinţă faţă de felul cum îmi întreţin “mobila cerebrală”, am obţinut mici satisfacţii din frecventarea cursurilor şi seminariilor de săptămâna trecută. printre care nu pot să nu menţionez o chestie funny, sperând că nu intră în categoria bucuriilor maliţioase dar meschine, ci că e doar în tabăra bunului-simţ şi a sesizării comicului involuntar: mi-a picat bine că oricât de tare aş fi “din alt film” la facultate, n-am ajuns să fac următorul lucru: să am de vorbit la comparată despre don quijote şi luptele sale ficţionale şi să narez frumuşel cum şi cu cine intră iscusitul hidalgo în conflict, apoi să repet cu obstinaţie, dar cu seriozitate, de câteva ori pe minut chestii de genul “eroii ieşeau mereu ciomăgiţi”, “nu scăpau fără o ciomăgeală”, “au fost din nou ciomăgiţi”, ş.a.m.d., într-o evoluţie demnă de filmuleţ de youtube. şi chiar dacă n-am să râd la sfârşit (fiindcă biensur subsemnata nu intră în examen la comparată, fapt atestat într-un pdf minuţios alcătuit în care aceasta a binemeritat cu vârf şi îndesat o rubricuţă, sau de ce să nu zicem, o ciomăgeală, galbenă, semnul unei purtări demne de 0,3p), e fain şi sentimentul ăsta imatur de a sta pe margine şi a face notă discordantă. vorba ceea, have a spliff, have a laugh, măcar pe rând dacă nu la fel de inseparabile ca eroii noştri ciomăgiţi.
blues for suckers
a ajuns şi la mine “frida” care a apărut anul trecut la tritonic şi pe care chiar mi-o doream, dat fiind that sort of interest faţă de subiect, în care nu-ţi mai pasă dacă e tratat serios sau patetic sau shallow, pur şi simplu e subiectul care îţi place şi din care poţi mereu, dacă nu să admiri stilul cum e abordat, cel puţin să mai afli câte ceva. şi am fost prevenită să nu încep s-o citesc acum, cu încă trei examene de dat săptămâna viitoare. şi de luat, desigur, ar fi chiar drăguţ din partea mea să mai încerc şi să iau nişte examene. de altfel, până acum “ostilităţile” astea se desfăşoară “my way”, când un 10, când un examen în care nici nu intru fiindcă n-am frecventat seminarul, când ceva la care, cu bafta mea, nimeresc un subiect pe care nu l-am citit ever şi mă ruşinez teribil.
faza săptămânii în acest domeniu: eu la b.c.u., încercând in the very day of the exam să învăţ câte ceva. mai precis, pentru literatură comparată, despre greci cu dodds şi rachet, fiindcă în alte cotloane alte materiei (de bun simţ, de altfel, nimic exagerat) n-am apucat să intru, sau cel puţin nu aşa cum ar fi trebuit (too many office days, depresii, dor de m. şi de anglia şi diverse “ceaiuri dansante”, ca să fiu eufemistică regarding nişte evenimente puţin mai altfel). oricum, this is not the point. cum stăteam eu aşa, concentrându-mă să nu comit ceva hybris, în peisajul de seră de la b.c.u., aud o voce care pornea de pe scaunul de lângă mine, indignată: “domnişoară, cu ce şprei te-ai dat??? că e otrăvitor!”. îmi pregătesc privirea cu o sprânceană ridicată şi mă uit în dreapta mea: un personaj trecut de vreo 70 de ani cred, cu o figură isterică şi ameninţătoare. înjur un pic soarta care îmi scoate în cale atâtea persoane cu probleme psihice, ridic din umeri, mă uit la ceilalţi de la masă, derutaţi, şi mă hotărăsc să-l ignor. numai că stimabilul răspunde acestei hotărâri cu noi afirmaţii şi dovezi ale faptului că sunt “otrăvitoare”: că lumea din sală a început să tuşească de când am venit eu, că pe el îl ustură gâtul, că la intrarea în bibliotecă lumea ar trebui să fie controlată (acum îmi şi imaginez pe cineva de la garderobă sniffing students)…până la urmă bibliotecara m-a lăsat să mă mut în alt loc…partea şi mai comică e că parfumul meu era chiar hypnotic poison.
la examen am fost penibilă. alte dăţi poate aş fi tratat subiectele ca şi cum aş fi citit tot ce era legat de ele, dar de data asta chiar nu era cazul…ceva mai mult respect faţă de materie. aşa că am scris doar câte ceva la primul subiect, apoi am stat o jumătate de oră gândindu-mă la felurite probleme ale vieţii mele şi sperând că voi avea sentimente diferite faţă de ultimul subiect, ceea ce, deşi iniţial părea să se întâmple, a trecut, şi am plecat nervoasă şi simţindu-mă extrem de prost. lucru pe care mi-l fac singură, pentru că ar fi mult mai rezonabil, dacă tot ajung în situaţia de a veni la examene fără să ştiu mare lucru, să nu-mi pese prea tare, să mă port în consecinţă. dar mă port complet pe dos, “vai, cum, eu, am ajuns să…” bla bla.
therefore până luni sunt cuminte, citesc pentru lec, îmi scriu eseul despre ce şi cum face creangă cu portretul şi cu atmosfera (sigur, nimic incitant, dar ok pe lângă alte părţi ale materiei, plus curiozitatea şi simpatia mea nedisimulată pentru scrisul celor cu boala lui, în care fac mereu aproape involuntar nişte săpături de natură foarte personală şi din care de altfel n-am să scot vreodată un studiu or anything like that). iar frida şi alte lucruri minunate de pe listă – după sesiune.
o nevoie meschină, scandaloasă, de certitudini about the future, cu întrebări puse frust, dezarmant de practic, despre ce-o să fie, ce-o să fie. ca un copil enervant de insistent care, în gară, îşi întreabă în continuu părinţii în ce vagon vor călători şi ce locuri au primit. request-ul ăsta privind o organizare care nici măcar nu ţine de mine.
unele lucruri care ar trebui din când în când să mă bucure dar pur şi simplu nu-mi priesc. recent, o nouă imagine preferată, deşi tare simplă, despre choices, smochinul din romanul sylviei plath, “clopotul de sticlă”. cum îmi aleg în continuare repertoriul de favourites nu după criterii estetice sau oricum nu după vreun ceva consacrat, ci după afinităţi şi meteorologia afectivă…
jazzadezz, the funky lowlives, sisters of mercy, skunk anansie, the dandy warhols…unii peste alţii. şi vise cu morţi păstraţi în şifonier, pe umeraşe. consolări temporare…
chiar că ar fi bine să iau examenele!
