de aici până aici
“de oameni avem nevoie mai ales ca să ştim dacă mai suntem de aici până aici, intrăm în cele mai incredibile raporturi cu semeni pentru care n-am avea nici cea mai mică consideraţie, numai pentru a şti dacă mai suntem, întrebarea pe care le-o adresăm nu se referă la sănătatea şi starea lor, corect ar fi să le spunem, când îi întâlnim: ce mai fac, domnule? dorm somnul morţilor, cu cine să schimb o vorbă?” – m.h. simionescu, “licitaţia”.
în logica asta, probabil că de o vreme starea mea dominantă e aceea de “nu sunt”, fiindcă nici măcar nu formulez vreo întrebare către vreo ipostază a alterităţii, “invisible mode” a devenit cea mai confortabilă alveolă pentru forma mea imprecisă. înregistrez ce se întâmplă în jur, sunt la curent cu planurile prietenilor mei, însă toate astea ca şi cum m-aş confunda cu un perete portocaliu din barfly.
