pageantry
cand incerci o droaie de modalitati de a te ascunde de cineva – in spatele ochelarilor de soare enormi si a unei ciufuleli 80’s, traversand pe trotuarul celalalt, optand pentru rute penibil de ocolitoare celei pe unde ar putea fi si el – si totusi de trezesti cu the much dreaded character la usa, nu e vorba tocmai de soarta, ci mai curand, hehe, calambururi mic-burgheze si de varsta mijlocie (cum parca isi numea si van veen al lui nabokov pun-urile mult mai inspirate), mai curand, asadar, de con-soarta. de cet obscur objet du desir sau de impura, ignobila curiozitate care impinge anumite personaje sa simuleze un echilibru precar pe muchia bine slefuita a unei “relatii stabile”, fie ea tavalita prin acte sau nu. de acel “imp of the perverse” care da ghes fiecaruia sa nu se rezume la “a sta in patratica lui”, cum se spune, si sa se amestece intr-un fel sau altul, mai mult sau doar superficial si scurt in viata altor personaje – cu care raportul e fie de tip nevermine, fie de tip alternative-ending.
si ce poti face intr-o astfel de situatie decat bataitul nervos din picior, umplerea golurilor din naratiunea fiecaruia despre celalalt cu cate o chestie de tip formular, prin ce institutii ai mai trecut, cum s-a finalizat treaba asta, ce mai ai de gand, cum merge, intrebari tinute laolalta de un fir director care sta foarte drept, fara onduleuri si zig-zag-uri, asemenea succesului fiecaruia “in ce si-a propus”. intrebari care au raspunsuri posibile la sfarsit. raspunsurile fiind structurate dihotomic ca intr-un program in pascal de rezolvat prin clasa a zecea. si uite-asa se duce de rapa fascinantul tau joc de-a ascunzisurile, de-a straina care trece pe langa, scenariile suprarealiste despre cum ar fi fost daca n-ai fi trecut pe langa, toate deliciile astea minore care, cu ocazia dialogului, efectiv se topesc in gura. uite-asa se meschinareste inca o poveste peste care puteai mentine, daca aveai pofta, un anume aer de suspendare si non-alterare specifice numai seductiei (asa cum o opune baudrillard, atat de misto, productiei). asa apare in realitate o continuitate banalizanta si asa se pune un grosolan full-stop notelor pe care incepusesi sa le mazgalesti undeva despre asta si care acum ti se par prea frumoase, ai senzatia unui fel de cine-esti-tu-sa-scrii-asa-ceva, sentiment de impostura in propria poveste cu traseu modificat, ca-n eseul belindei cannone despre cei ce se simt unworthy de un anumit loc pe care il ocupa. fiindca, pe de alta parte, te intrebi si de ce accepti tu prelungirile astea de multe ori reusite in latura lor de aparenta socializare, dar in fond hidoase si pe care le banuiesti ipocrite, surazatoarele sequels in care erotismul de fapt a fost maturat (si cu a si cu ă, for that matter), promiscuizat, convertit la comportamentele unui never-happened. te intrebi fireste cat de autentice sunt prieteniile astea, aparent neconventionale, garantii ale lipsei resentimentelor si ale echilibrului psihic, incarcate de praful auriu al unei foste intimitati, transmitand permanent in subtext “esti substituibil(a)”, si de fapt cat de mult saracesc ele universul “povestii de dragoste”, al dorintei autentice, al elegantului neverafter scos ca din neplauzibilul beyond the clouds al lui antonioni. ti se adauga, in schimb, ceva de povestit la girly talks la cafea, si nu pe frumoasele foi de caiet dictando. iti pui chiar problema unei continuitati a continuitatii, intr-o tentativa de a infrumuseta, de a redecora povestea.
si ce-o fi cu numarul cam semnificativ de mici degenerescente de failed relationships si de amicitii cu “barbatii altor femei” (ca tot avea mirabela dauer piesa aia care te rupe la suflet) pe care le lasi sa se desfasoare cu ceea ce a devenit o cvasi-obisnuinta, cu vagi interogatii critice pe care le pastrezi pentru tine.
