it’s raining symbols, văleu!
am avut o vara blecheriana. bine, n-am sezut chiar pe gutiera, ci, alunecand in narativ acum, pe un cufar invelit in pleduri, indaratul vitei de vie aburcate pe un balcon cu colt (potrivit si pentru sotroane) din piatra-neamt, acest berck plin de rozatoare, aceasta piatra la rinichii moldovenesti, cu peisaj dintr-ala idilic contaminat cu bling-bling-uri roberto cavalli si duzini de placute de inmatriculare italiene pe modele de alfa romeo de sta parshul in coada. vorba ceea, cum stim cu totii, un oras al muntilor, dar si al, hehehee, nuntilor de o frecventa intr-un fel iesita din comun si al competitiilor pentru hidosenia tolului festiv si poceala sarmalofila (cuvant in a carui compunere poate intra orice, de la sarmale pana la sarma ghimpata) a coafurii.
bun, asadar rascolit prin magazinasele care de care mai uimitoare, unde chestiile pe care le vezi la chioscurile metroului bucurestean ocupa locuri relativ de cinste, prin micul humanitas care a indraznit sa se inghesuie langa o “galerie de arta” si prin alte locsoare pur si simplu induiosatoare. toate ca toate, dar cand in suavul meu purgatoriu netproof s-a prabusit, din senin, un ditai hristosul inlemnit (ma rog, pictat pe lemn) tinut de bunica-mea pe peretele de deasupra patului unde mai dorm si io, pur si simplu mi-am zis ca nu-i a buna! asadar, la scurt timp dupa ce tipu’asta serios cantarind cam sapte kile a aterizat cu oaresce hodoronc taman pe perna (cred ca) din fericire vacanta, privind fix inspre geanta mea de laptop, am considerat ca cineva incearca sa-mi spuna ca e cazul sa-mi iau talpasita. ceea ce am si facut. ulterior, uitandu-ma (de ce nu??) prin adancile invataturi ale lui dan puric despre ceea ce numeste iel (si poate chiar asa o fi!) “omul frumos”, am gasit urmatoarele: “lumea (…) nu stia ca Cel ce cara crucea era nascut nu din frumosul lumii, ci din Prea-Frumosul unei Maici Prea-Curate: «(…)Tu esti Raiul prea-frumos/Ce ai tras pe Domnul jos»” (citeaza iel din ceva care se cheama “priceasna – cartea facerii). lasand la o parte faptul dubios ca Fecioara Maria l-ar fi “tras jos” pe fiul sau, cert e ca am descoperit ca el mai poate fi momit si atras acolo prin mijlocirea gentilor de laptop. imi pare rau!
de altfel, apoi am mai citit si ce zice baudrillard despre o povestioara cu moartea la samarkand si m-am gandit ca gestul meu de a-mi lua picioarele la spinare de la chiatra, pe unde am dedus ca m-ar cauta muartea, s-ar putea sa fie gresit si ca de fapt de ce fugi de aia nu scapi.
oricum, cat de curand, daca oi scapa, am de gand sa scriu. serios.
de fapt
in loc sa lucrezi, faci, partial de bunavoie, partial siluita de imprejurari, un soi de scoala de vara. (vai) de capul tau. cateodata iti vine sa te tragi singura de urechi. fiindca, dupa cum ai citit undeva ca “l’erotisme est dans l’oeil”, la tine e transmutat dans l’oreille, cand te ratoiesti la telefon, sau in varfurile degetelor, atunci cand faci din tastatura vreo creatura rascolitoare de fiere.
esti deformatoare de firesc si in acelasi timp un copil prostut care citeste si vede filme purtandu-si chenarul de scenarii pedagogice in ghiozdan. intamplarile tale interioare au, si acum, si-n lumina asta de august (ca sa-i zici asa ei, luminii, ivanescian prin adoptie), sintaxa celor de la 10 ani, si in vorbirea despre ele lucrezi cu sinonimia, ca pentru integramele pe care le dezlegai pe vremea aia. repetitia care vrea sa para ca nu e repetitie – figura centrala intre toate figurile tale. cum iti raman structurile astea vechi, ca lecturile de la maicute ale emmei bovary, si vin si arunca priviri furtive, dar pana la urma acaparatoare in mijlocul celor mai cinice faptuiri pe care crezi ca le-ai croit. de fapt pana si astea au croiala rochiilor pentru papusi barbie pe care le inventai prin clasa a treia, cu bunica-ta. o alaturare de dualitati – lucruri mereu impartite in jumatate, repetitive sectiuni transversale in bucatele de satin. o axa a simetriei, ba orizontala, ba verticala, care desparte nuante, cognac si roz de trandafir putin trecut, vernil si crem. o destrabalare de cateva degete a materialului ramas din rochiile adevarate.
te gandesti ca oricum ai fi scris despre asta. si oricum nimic prea complicat aici, doar model barbie, nimic asemenea rasucirilor si transferurilor de senzatii la care trimit papusile lui hans bellmer. pana si schita asta prapadita a amintirilor, de fapt [gombrowicz despre “de fapt”: “cuvinte care eclipseaza genial”] tot o modalitate ieftina de a face croiala si in acelasi timp conservarea. ca o mangaiere q10 cu un disc moale, nescamosabil, pachet de 80+40.
