a spoonful of chaos

cum creezi pornind de la unele fapte un alt adevar, croit pe tiparul unor minciuni cat toate zilele. cum apare printre noi o lume fictionala, cu tot cu metafictiunea constiintei autorilor sai, de la un simplu n-am vazut n-am auzit. n-am stiut ca. am uitat sa. asa se transforma niste intamplari in aproape-nimic, un discurs in subiectul unei taceri aproape stanjenite, o conversatie aparent fireasca intr-o divagatie de la un subiect prea putin confortabil.

si nici macar n-ai rabdarea sa speri sa ti se infirme predictiile, sa derapeze cumva evenimentele de pe ruta pe care o vezi atat de liniara in ciuda curbelor care ti-ar fi parut, cu cateva varste afective in urma, spectaculoase. deziluzia confirmarii nu e nici macar amaruie, e lipsita de gust, e mai curand tactila, ca la jocul din copilarie cand cineva trebuia sa-ti puna in scena cateva roluri pe pielea antebratului: o serpuire de rama, o dara de melc, o bubuitura de elefant, niste ciupituri de tantar, si senzatiile se repetau accelerat si exasperant pana la ameteala. o ameteala a pielii. cum la confruntarea vizuala cu astfel de instante ale realitatii care se pretinsese a fi altfel, tot corpul devine, timp de aproape un minut, un antebrat bombardat de pumni mici, ondulari si impreunari de degete, unghii care lasa in carne cratimele acelea surd dureroase.

cat de usor se livreaza zilnic realitati alternative. cum tu le primesti atat de frecvent, probabil fiindca pari o mare amatoare de povesti. (nevoia inventarii unui motiv nu acopera totusi sacii cenusii ai gratuitatii intamplarilor).

si pentru un mic reflex de autoculpabilizare, iti amintesti apasat cum se bucura cineva, copilareste, cu un zambet aproape neverosimil pentru trasaturile acelei figuri, de cateva cuvinte intre care il asezai. si apoi ai lipsit putin lasandu-l cu ele, cu partea nevazuta a lunii si alte dezvrajiri, si cum totul a iesit la iveala ca o gluma meschina, ca un aranjament de trucuri ieftine pe care le ornamentezi cu altii, adevaratii invitati la acest carnaval de identitati, ca sa ai ce povesti. sa ai ce fictiune sa real-izezi. cum n-ai mai intalnit de atunci zambetul acela decat intr-o fotografie pe care nici macar n-ai facut-o tu.