pseudobritannicusnimfovulgaris
fiindca am dat-o de stricaciune cu sinonimia contextuala in limba engleza si am sarit gardul vopsit al limitei de spatiu pentru eseu, am voie sa:
vorbesc ca o veverita cracanata printre beri, haleala pacatoasa, iepuri si parshi shnitzeloshi filologi
nu ma gandesc ce se intampla in portofel dupa o miniorgie de capul meu prin carturesti, cum e cand iti trosnesti cu pofta incheieturile inspre niste carticele de erotomani si copii teribili, ceai si chestiute colorate de pus pe rafturi, toate astea conform manifestarilor ciclonului nestatorniciei financiare si livresti care te ia prin invaluire dupa examen – treaba descrisa, par egzamplu (sau pentru instanta, ca doar asa, post factum, pot si sa gandesc in traduceri libere si literale), si de iuliana
ma tolanesc, sa adulmec paginile si sa citesc (eventual cu voce tare si intonatie, ca sa auda si vecinul meu de jos, hehe) din henry miller, sexus, sa ma bucur de vocea asta frantuzita si aspra ca o coaja de nuca de cocos fiindca am racit un pic, sa stranut euforic ca o pisica turbata
stau un pic departe de mopete, pisicaine, broscoporc, rinocal si alte animale heraldice de-ale lui, oh da, ivanescu
exagerez si sa zic de cate ori vreau ca am o migrena dezgustatoare
vorbesc serios cu neseriosii si invers
ascult blonde redhead, „the dress”, pana imi intra in cap ca sunt in starea aia, in loc de luciditatea asta plata ca o dusumea insa confortabila si cu momente de chitaiala placuta
scriu facil si fara fond (&#_!@*), sa nu merg la bcu, ci sa stau doar la veiozele si mesele verzi din capul meu, cum ar veni.
o sa fie intr-un fel dincolo de bine si de rau, fiindca ,vorba aia (sa nu ma abtin de la citate), “stiu engleza, o simt in mine”, sau “is this the life DO you want to carry on”.
povesti dintr-una intr-alta. like anything else
cum creezi pornind de la unele fapte un alt adevar, croit pe tiparul unor minciuni cat toate zilele. cum apare printre noi o lume fictionala, cu tot cu metafictiunea constiintei autorilor sai, de la un simplu n-am vazut n-am auzit. n-am stiut ca. am uitat sa. asa se transforma niste intamplari in aproape-nimic, un discurs in subiectul unei taceri aproape stanjenite, o conversatie aparent fireasca intr-o divagatie de la un subiect prea putin confortabil.
si nici macar n-ai rabdarea sa speri sa ti se infirme predictiile, sa derapeze cumva evenimentele de pe ruta pe care o vezi atat de liniara in ciuda curbelor care ti-ar fi parut, cu cateva varste afective in urma, spectaculoase. deziluzia confirmarii nu e nici macar amaruie, e lipsita de gust, e mai curand tactila, ca la jocul din copilarie cand cineva trebuia sa-ti puna in scena cateva roluri pe pielea antebratului: o serpuire de rama, o dara de melc, o bubuitura de elefant, niste ciupituri de tantar, si senzatiile se repetau accelerat si exasperant pana la ameteala. o ameteala a pielii. cum la confruntarea vizuala cu astfel de instante ale realitatii care se pretinsese a fi altfel, tot corpul devine, timp de aproape un minut, un antebrat bombardat de pumni mici, ondulari si impreunari de degete, unghii care lasa in carne cratimele acelea surd dureroase.
cat de usor se livreaza zilnic realitati alternative. cum tu le primesti atat de frecvent, probabil fiindca pari o mare amatoare de povesti. (nevoia inventarii unui motiv nu acopera totusi sacii cenusii ai gratuitatii intamplarilor).
si pentru un mic reflex de autoculpabilizare, iti amintesti apasat cum se bucura cineva, copilareste, cu un zambet aproape neverosimil pentru trasaturile acelei figuri, de cateva cuvinte intre care il asezai. si apoi ai lipsit putin lasandu-l cu ele, cu partea nevazuta a lunii si alte dezvrajiri, si cum totul a iesit la iveala ca o gluma meschina, ca un aranjament de trucuri ieftine pe care le ornamentezi cu altii, adevaratii invitati la acest carnaval de identitati, ca sa ai ce povesti. sa ai ce fictiune sa real-izezi. cum n-ai mai intalnit de atunci zambetul acela decat intr-o fotografie pe care nici macar n-ai facut-o tu.
sotron imaginar cu cifrele puse alandala
citesti cateva mail-uri vechi (care o fi de fapt intervalul care sa-ti permita sa spui despre un e-mail ca e vechi) si e ca in visele cu insecte care arata ca invelisul tepos al castanelor, au figuri morocanoase si le simti muscaturile pe pulpe; uneori cu porcariile alea de tresariri which spell out f-u-c-k-i-n-g m-o-r-t-i-f-i-e-d.
nevoia de un deadline la care sa fie gata toate cutremurele emotionale, in mijlocul carora am: frisoane, prea multe chestii cu gust de caise, carti postale ca imaginea cu thick blinds a unei camere din care pleci repede, foarte repede, si in care sta pe undeva un obiect sclipitor neidentificat la care nici nu-ti doresti sa te uiti prea bine dar crezi, si chiar poftesti sa crezi, ca e un obiect sclipicios-like lasat de alta femeie. vrei cel putin o liniste a daramaturilor in loc de zguduiala si scartaiala prelungita a unor marionete interioare.
si te gandesti la oamenii care nu vor face niciodata parte cu adevarat din nimic-ul asta ca o acadea uriasa cu model de spirala roz cu alb pe care o tot crantanesti pe margini, acadeaua cu zimti pe care o oferi fara jena si altora cand ar trebui, ca sa fii adecvata&simpatica, sa le cumperi o alta. oamenii pe care ii introduci abrupt, fara preaviz si luciditate, in categoria „imi vine sa te sun cand am o idee care imi face chicoteala sa urce topait treptele aparatului fonator”, dar bineinteles ca butonul ala verde nu e aproape niciodata apasat in momentele cu pricina. asta se intampla mult mai tarziu, cand nu ai mai nimic de zis, te afli intr-o dubioasa buda cu pereti transparenti, wearing a naked dress si soliciti sa ti se spuna ceva frumos. iar apasarea butonului e tardiva, ineficienta, nerabdatoare, la fel ca apasarea care iti va vizita cateva nopti mai tarziu pielea. iar „underwater love” in camera ta in timp ce rasfoiesti pentru proiecte means shit. this is actually a deleted scene, e ca pamantul uscat din ghiveciul dispretuit de pe pervaz, ca mirodeniile invechite din paginile cartilor cu hartie ieftina si subtiratica.
