“I am sick of all this but I don’t know it yet”
deschizi cateodata folderele alea care au functionalitatea unui furtun cu care alimentezi promo-explicatii si clarificari de viziuni si gasesti: “I do not believe in a “we deserve each other” kind of thing, not in a matter of offside matchmaking game.” well, I do, intr-o maniera de “melancolie, nostalgie, ironie”. si poti spune asta despre fiecare. si mai cred in serile cand te duci sa vorbesti la telefon din camera vecina, ca si cum te-ai ieftini brusc la “roxanne, you don’t have to wear that dress tonight” si cineva intra peste tine si arunca cea mai marunta moneda in circulatie in palaria ta de carnaval, inchiriata din recuzita vreunui teatru de strada. si apoi, fiindca gestul asta n-a avut nici pe departe aura lui “a penny for your thoughts”, vocea ta explodeaza in cele mai agresive culori de windows media player visualiser si e stearsa de radiera unui corp care nu mai stie sa-ti vorbeasca. asa ca alergi sarind treptele ca sa ajungi intr-un loc plin de o civilizatie in care nimeni nu te va atinge vreodata.
incordarea umarului si a genunchiului la apropierea cuiva, cum e iarna cand te asezi in metrou si hainele sunt prea groase, prea voluminoase ca sa poti evita atingerea, odioasa si dorita tocmai pentru ca vrei sa ti se inflitreze subcutanat o repulsie micuta si ondulata ca un vierme de matase. cum apare apoi, intr-un alt cadru, carnea overdone a unei seri aproape vechi in care cineva iti spune o poveste de dragoste cu genunchii tai ca special guest stars. the king-size bullshit with the nice cheap bordeaux next to it. cum consumi lucrurile astea pana la ultimul oscior al amintirii. rememorarile care se intorc scrasnite, goale de emotie, asa ca esti incapabila sa recrutezi noi exprimari pentru ele si te inconjori cu citate ca intr-o harta de judet meschin. ca intr-o esarfa turcoise, cu sclipici, pe care o porti pe dos, sa nu se vada.
cum ai avut un vis povestit si repovestit in care te afli intr-un cort si ca-ntr-un scenariu de thriller trebuie sa dezgropi de prin podea un telefon retro la care urma sa sune cineva de o importanta cruciala pentru tot manifestul vietii tale de la momentul ala incolo, si sapai un mic tunel prin care scormoneai cu palma cu aceeasi senzatie curios-semigretoasa de dupa deschiderea unui fermoar, gaseai aparatul si exact cand suna si urma sa spui “alo” aparea figura lui m., manioasa, printr-o fereastra de plastic. si venea frica, intra in genunchii miscati tot mai greu, ca intr-o artroscleroza prematura, si nu mai raspundeai.
“si flacari mici, schimbatoare, pe cartile groase, legate frumos, infundate in pereti”
si o melodie cu intrebari inutile.
the bad picture
am gasit, dupa mai multe tentative suspendate in neant/odc, “eros”, rezultatul punerii-impreuna a trei filmulete de wong kar-wai, steven soderbergh si michelangelo antonioni. mostre de discurs din care ar fi putut iesi ceva foarte fain, insa nu poti sa nu ai senzatia de zat cinematografic uitat pe fundul ibricului de fiecare regizor la the making-of a bucatii sale. pare ca autoplagierea deloc subtila e pusa la mare pret in fiecare acceptiune a erosului din cele trei perspective.
la antonioni predomina oniricul, decorul ca de expresionism, simplu si aproape neverosimil dar cu cate un element care “striga”, care aduce stridenta in peisaj; linistea evenimentelor sparta de interventia unui element strain care deviaza cursul previzibil al actiunii. insa aici pana si ruptura previzibilului aduce o doza de previzibil. ce se intampla: un cuplu in declin pleaca pe fond de cearta, destul de abrupt, de la o vila de pe malul marii si cei doi parcurg diverse spatii intr-un fel de tentativa de regasire/lamurire esuata: contempla o cascada in care se scalda si canta doua “sirene”, merg printr-un soi de crang, se opresc intr-un restaurant – si aici intra a treia prezenta: o femeie care intra sa ceara niste mere pentru calul care o insotea pe plaja. cateva scene mai tarziu, femeia din cuplu dispare indignata, iar barbatul merge la farul unde locuia straina cu merele si aici incepe eros-ul. ce nu mi-a placut: cele doua personaje feminine sunt imbracate execrabil si asta arunca din start un aer de ieftinatura porno intregii bucati (daca intentia asumata ar fi fost de a parodia genul prin folosirea propriilor mijloace – hainele de prost-gust, triunghiul amoros etc, ar fi fost mai de inteles, dar asa ceva nu-i nici macar plauzibil fiindca replicile lor intra intr-un contrast aproape rizibil cu felul in care se afiseaza – de exemplu, femeia de la far, purtand niste blugi cu insertii argintii lucioase, ii spune barbatului “i hope you can handle my chaos” inainte de intrarea in spatiul lascivitatii); dialogul e pretios, afectat in raport cu ce se intampla si felul in care se intampla; “the dangerous thread of things” se incheie cu un absolut gratuit balet pe plaja al femeii maritate, goala, si cu o intalnire si contemplare muta a corpului celeilalte femei, la randul ei goala – confirmand (in fine, cu toate scuzele de rigoare – antonioni la peste 90 de ani) panta periculoasa pe care poate aluneca firul lucrurilor – dinspre eros si eleganta a imaginii catre tonuri groase de pornografie. in povestea lui soderbergh erosul e indirect, e subiect al naratiunii la sedinta de psihanaliza, e mai mult la nivel potential intr-un vis recurent si macar exista ironia regizorala de a pune doctorul sa faca avioane din hartiile cu notite despre pacienti. [avioane care, asemenea unor acte ratate sau vise intrerupte de desteptatorul pus pe snooze, nu ating niciodata cladirea vecina]. in ce priveste micul film al lui wong kar-wai, artificial fiindca e atat de plin de trimiteri la propriile lui filme (concentrarea obsesiva pe rochii si pe accesorii feminine, ploaia, scarile inguste si obscure, sunetele din camera vecina, etc.), a avut cel putin pentru mine o scena impresionanta, in care un barbat care a ramas cam toata viata croitorul unei femei spune ca ii stie masurile pe de rost si ca e suficient s-o atinga ca sa sa-si dea seama cu cat s-au schimbat ele intr-un anumit interval. una peste alta, as mai vedea filmul o data. si mai sunt mici chestii de adaugat la bucatelele astea scrise in fuga
fiindca o prietena are nevoie de a rescue puppy (chiar eu!) sa evadeze din coyote (ugly).
in rest, numai gesturi marunte dar simtite acut, ca atunci cand iti atingi buza de jos cu fiecare dintre unghiile proaspat date cu oja, ca sa verifici daca s-au uscat, si fiecare miscare ascendenta din deget e insotita de anxietatea ca s-ar putea sa strici toata elaborarea precedenta.
cumpenele de la metrorex/inca un test
ce faci cand dupa ce te-ai urcat intr-o seara in metroul aproape gol, la statia de la capat, si circuli vesela si increzatoare ca sa-ti alegi un loc cat mai prin zona unde tre’sa cobori dupa aceea, te izbeste la ochi figura fostului tau iubit (relatively nasty break-up), care sta si se uita la tine de pe urmatorul rand de scaune, cu noua lui iubita (cu care te cam stii, de asemenea) chiar langa?
a. faci repede stanga-mprejur si cauti un loc mai in spate
b. avansezi spre ei si exclami cu un barbie-smile “ooh, happy valentine’s day!”
c.iesi din metrou pe prima usa care-ti iese in cale, scurt (eventual uiti pe care parte e peronul si te ciocnesti un pic de usa inchisa)
d. ii zici ipochimenului “you and I have unfinished business”, il scoti din metrou si o dai pe niste pupaturi nesimtite chiar in timp ce “atentie, se inchid usile”
e. aceleasi lucruri de la d, dar cu ea
f. incepi sa zbieri “da’mai umblati dreaaaq si cu taxiu’ or smth! wtf??”
g. incepi sa plangi
h. te asezi chiar in fata lor, suni repede pe careva si incepi un dirty talking zdravan
i. eziti un pic, te asezi unde da dumnezeu mai departe de ei dar intr-un loc care sa para cat de cat firesc, te mai uiti o data, saluti, dupa care iti scoti cartea din geanta si nu mai ridici ochii din pagina in urmatoarele circa 7 minute care trec pana la “atentie, se inchid usile”
punctaj -a. 2; b. minus 50; c. 0; d. 20 sau cam 5, depinde ; e. 50; f. 1; g. minus 30;h. 10; i. inspre plusinfinit.
interpretarea punctajului:
a. poti fi ok uneori, insa te loveste rusinea cu tine exact in momentele-cheie. esti o persoana pe care nu te poti baza.
b. suferi de senilitate sau ai varsta (emotionala) de circa 5 ani. crezi in Iubire si ai nevoie de Ea, citesti Adrian Paunescu, asculti Celine Dion, n-ai avut niciodata o fantezie cat de cat omenesc-perversa, dar intinzi fara rusine si obrazul celalalt. se recomanda schimbarea replicilor cum ar fi urarea de mai sus cu “i think i’m gonna engage in a personal involuntary protein spill”, fiindca viata e o lupta, fata!
c. la testul de personality disorder, iti iese 100% avoidant, procent in care te vor evita intotdeauna si pe tine micile bucurii ale vietii. simti nevoia sa iti ceri scuze ca existi
d. daca ai facut asta de amorul artei, fiindca oricum te duceai la un rendez-vous dubios si te-a trasnit sa iti faci incalzirea, o sa fie bine, (ai impresia ca) figurezi in topuri de-alea de sexiest woman alive
daca chiar crezi ca aia nu-i o treaba terminata si crezi ca mai poti sa spend niste quality time cu ala, suferi de lipsa de preocupare si nu ai facut mare lucru in ultima vreme, get a life, woman!
e. in cateva luni vei scrie o istorie a erotismului, despre oameni, femei si animale, bazata pe concluzii subiective si sustinuta de un pilon axiologic (cum e critica fata de teoria literaturii, de exemplu- paralela pe care o fac fiindca de cand am aflat asta la un curs nu ma pot abtine sa nu o strecor pe unde pot!) .
f. esti traumatizata rau de zgarcenia lui si de criza financiara, ai nevoie urgenta de un credit
g. esti o homemaker emo
h. candva erai attention freak, dar treaba a degenerat serios. vei rescrie “viata sexuala a catherinei m”si te vei infige zilnic la lecturi publice (la metrou, eventual)
i. esti studenta la litere, nu se stie cum esti insa vrei sa pari echilibrata, esti satula de hazard “obiectiv” in spatiul public, iar cartea pe care ai scos-o din geanta e “poezia discretiei absolute” de unde tocmai ai aflat ca “discretus” era candva participiul lui “discerno”, asadar ca discretul e cineva “care are discernamant dar disimuleaza mereu ceea ce stie si vede”. inainte sa iei loc ai ridicat sprancenele, ai dat ochii peste cap si ai mormait “oh, fuck”. te-ai ofticat un pic ca te-a prins ceasul rau singura.
my former self vs. my self-former
mi-am luat doua zile de stat numai in casa, urmate de o noapte numai de plecat de acasa si raportul e cam asa:
ieri:
azi:
sii, de asemenea, ieri:
azi:
cheapside of me
e cam ca atunci cand umbli intr-o bluza cu maneci largi si cu o cana de cafea si maneca ti se agata in clanta de la usa camerei si cana plonjeaza ca beatrixx kiddo in batalia cu o-ren ishii inspre celalalt colt al camerei, starnind esarfe si valuri de cafea, aproape ca vezi un mic trafalet desenand benzi cafenii prin aer pana cand totul se asterne senin pe parchet si covor, mici iazuri cu irizatii aurii si nisipul de pe fundul canii ajung peste tot, si, da, cana nu se sparge. totul ramane intact in mod inexplicabil. cam asa e si cand vii de la berea din prima parte a noptii, dupa un patetic taxi ride, si te agiti ca un hamster in cusca povestind pe drum la telefon ca nu mai intelegi ce ti se intampla, ca sunt nopti intregi de “a shameful waste of madhouse time”, in loc sa citesti, de exemplu, cauti aleatoriu chestii in prelungirea altor chestii despre care ai aflat cate ceva de curand. ce stii si ce vrei are aceeasi consistenta si aceeasi directie, numai ca a inceput sa semene, ca functionalitate, cu un desktop background – cam totul se clickuieste de acolo, insa imaginea e irelevanta pentru ce icon-uri selectezi si ce faci de fapt. asculti divine comedy, “diva lady” si frank black, “if your poison gets you” si babyshambles, “there she goes” si mica melancolie diluata cu un simt citadin al umorului intra nesigura ca o fetita schioapa intr-o usa rotativa.
din zilele mele cosmo-girl-like:
am reinceput cu oarecare scepticism cateva vizionari si revizionari de “sex and the city” care m-au prins fara prea multe batai de cap. in “valley of the twenty-something guys”, carrie se fofileaza de la un sort-of-first-date cu mr. big, la care aparuse inopinat un prieten depresiv al marelui om, si se refugiaza si ea intr-un mediu de “guys in their twenties”; dimineata se trezeste intr-un apartament dezastruos de jegos-eclectic unde tipul cu care “si-o facuse rost” foloseste ultima bucata de hartie igienica pe post de filtru de cafea. isi zice “I’m too old for this”, pleaca pe strazi si, desigur, isi cumpara o pereche de pantofi ca sa deplaseze putin centrul adictiilor zilei respective. n-am avut niciodata pretentii artsy de la serialul asta, si nici macar de corespondenta cu realitatea (desi se intampla sa-mi dovedeasca genul asta de “accuracy” taman cand ma astept mai putin), desi reuseste sa sublinieze unele tipare de reactie si tipologii pe care le stim cu totii dar nu reusim sa le aliniem atat de clar. eh, cu toate astea in episodul pe care il rezum mai sus ma cam face sa rad situatia “the guy in his 40’s shooting bear with his buddy while the guy in his 20’s is more efficient”. sigur ca povestile oricui altcuiva pot veni sa ma contrazica, fiindca chestiile astea nu prea se pot teoretiza, insa mi s-ar parea, fie si doar intuitiv, ca lucrurile stau cam invers in cazul asta. (aici voiam chiar sa fac un inventar pe varste ale masculinitatii, insa renunt, din emfaza avangardista). pe dos fata de shopping-ul post-factum al lui carrie, eu mai nou am mers la “date” chiar cu punguta de la naf naf dupa mine, anticipand cumva ca e singurul lucru cu care ma voi intoarce acasa.
bonus: intr-unul din episoadele satc, pe soundtrack e chiar handel cu o bucata de concert de harpa.
senzatia ca de ceva vreme totul arata ca o piesa de teatru fake-modern-style ca decor in care cam toata lumea are aspect de umbra/fotografie pe negativ si canta vesel-absurd ca manic street preachers& nina persson.
“(fake) detonation boulevard”
sunt anumite zile de “enjoy the ride”, de pus lacatul pe fantasmele nefaste, pe lucrurile pe care intr-adevar n-ai de gand sa le faci niciodata desi au fost si vremuri cand le-ai fi experimentat, pe jonctiunile lor si pe maniera in care te trezesti ca ele ti-au construit o carare intrerupta din graunte de “failure” scattered all over the place -ca-n povestile cu copii care nu vor sa se rataceasca si dupa o bucata de vreme descopera ca li s-a golit sacul de whatever din care isi formau drumul inapoi. sunt anumite “consumabile” in “diegezele” la care contribui more often than not, si e un fel bolnavior in care le tot adaugi cate un capitol/volum/o reeditare, sau scoti chiar versiunea revizuita si adaugita. si pana la urma nu mai ai chef sa umpli cartusul ala fiindca oricum imprimanta la care scoti tot e shade-blind si iti cenzureaza prin uzura ei morala imaginile, iti amendeaza tot ce esti in stare sa faci printr-un soi de “talk to the hand”. cam multicel timp petrecut ca si cand ai fi in fata unei fotografii mototolite, care arata o bucata din tine/interioritatea ta repetata (“imposition”) ca fiind : a. unworthy sau b. sinistroasa, incat faci nasty jokes despre lucrurile astea pana la saturatie, le inconjori cu markerul pana cand culoarea-i tot mai stearsa, si e o sursa de entertainment pervers si daunator-benefic sa te vizionezi ca fiind aiurea intr-un sens in care n-ai mai fost pana atunci. ca o fereastra de baie care se deschide inspre un careu interior de ziduri si de complicitati ale celorlalte ferestre de baie din tot blocul. cum incerci totusi mereu sa scoti capul pe acolo, eventual cu “print”-urile tale in mana, sa le fluturi, sa privesti alte capete care se mai itesc pe la cate-un gemuletz si sa-ntrebi cam cat de dubioasa pari, asa, si sa auzi mereu, cu ecou, ca la nuntile taranesti: “da’esti ok, ma!!”. si sa preferi sa nu crezi, oricum.
cu decoruri si personaje care se schimba ca vazute dintr-un carusel, sau ca in cartile de joc obscene facute de gravorul din “terasa la roma”. dupa o discutie de noapte despre cum e cu sa spui cam ce-ti trece prin cap si efectele trebii asteia si pattern-uri si ce mai e, ieri am avut o zi linistita. fiindca si eu si andrei aveam cate o scapare/evadare de care sa ne bucuram, am bantuit prin parc si apoi am luat-o inspre ploiesti cu un 70km/h terapeutic, relaxat, realist, eu laudand virtutile de evitare a situatiilor in care te gandesti imediat la o coliziune mortala. si am cantat iar chestii pe care le ascultam prin liceu. cred ca mai nou ma intalnesc atat de des cu ele incat in loc sa spun “ce ascultam prin liceu” ar fi mai normal sa spun “ce ascult eu asa, acum”.
aseara, 4, 3, 2 revazut din intamplare cu ai mei (ei il vedeau pentru prima data) si ce misto reflectare a receptarii in atitudine: la scena cu “l-am dat afara, e in baie” ei voiau sa schimbe imaginea, eu mancam; la sfarsit, ei: “asa, si?”, eu: “pai nu s-au intamplat destule?”. pofta de intriga a generatiei (generatiilor, wtv) lor.
si bombonica ultimelor zile, mica si ambigua, ca o pufarina: vineri seara cand urcam cu un outfit mai colorat si sassy inspre strasse dela metrou, trece cineva pe langa mine si-mi zice: “mm, fashion fair”. cam ce se intelege cand iti spune cineva ca arati ca un targ de moda? e bine? e naspha? sarah jessica parker sau pomul de craciun?sau era o invitatie pela vreun shopping session? sau “da’esti ok, ma!!”? “are you going to scarborough fair”?
pentru ca e chiar frumoasa si am gasit-o chiar ieri:
Spinster
Now this particular girl
During a ceremonious april walk
With her latest suitor
Found herself, of a sudden, intolerably struck
By the birds’ irregular babel
And the leaves’ litter.
By this tumult afflicted, she
Observed her lover’s gestures unbalance the air,
His gait stray uneven
Through a rank wilderness of fern and flower;
She judged petals in disarray,
The whole season, sloven.
How she longed for winter then! –
Scrupulously austere in its order
Of white and black
Ice and rock; each sentiment within border,
And heart’s frosty discipline
Exact as a snowflake.
But here — a burgeoning
Unruly enough to pitch her five queenly wits
Into vulgar motley –
A treason not to be borne; let idiots
Reel giddy in bedlam spring:
She withdrew neatly.
And round her house she set
Such a barricade of barb and check
Against mutinous weather
As no mere insurgent man could hope to break
With curse, fist, threat
Or love, either.
(Sylvia Plath)
textele alea atat de misto incat iti vine sa te apuci de tradus inainte sa-ti aduci aminte ca nu prea le ai cu tradarea.
i bite my lip, i do what i’m told.
din maximele sesiunii de pana acum:
-examenul oral la semiotica (la limba engleza, insa performat, ca si cursul, in limba romana, din motive obscure), de unde toata lumea (si aici unii stiu ce vor sa spun) a iesit cu zece, iar eu am vorbit cam 30 min, scotand de la naftalina cate un pic de filozofie dintr-aia de admitere, asa, dar pusa ad-hoc in conexiuni si parafrazari de mirare, profa zambeste oarecum aprobator, iar apoi se uita in statisticile de prezenta care spun adevarul, si anume ca eu nu prea ma pot trezi devreme, adica pot face asta, martea de exemplu, cam maxim de cinci ori in trei luni, si treaba se schimba radical: trebuie sa vorbesc despre patru subiecte in loc de doua, sa aplic niste afirmatii pe o poezie si sa zic cam ce rezulta, si dupa toate astea sunt “cam de opt”, insa primesc totusi noua (ceea ce-i enervant nu atat in sine, cat prin raportare la zecele’pushcat de proiectilele ratiunii care ma precedasera la vorbitor). oricum, bomboana de pe coliva e ca profa imi spune la sfarsit, dupa ce comentase in mod recurent grimasele mele deliberative si comportamentul meu in institutii: “dar acum, stand de vorba cu tine, imi dau seama ca tu esti o originala, asa…”. am spus “multumesc” si am iesit, lasand in urma doua colege care, cu figurile alungite a consternare, ziceau “faaaaataaaa, pai daca tu ai luat noua, iti dai seaaamaaa…?”. adevarul e ca nu, nu prea imi mai dau seama.
-in compensatie, examenul oral la literatura romana, unde, ca o adevarata schizofrenica traumatizata cu oscilatii de sintetizator in voce, il taxez pe blaga de expresionism taman pe un text in care el plecase cam tare din aceasta paradigma, adaugand in transa “dupa cum am discutat la seminar”. dupa toate astea, ies cu 10, probabil de mila fata de etapele anterioare ale examinarii, in care poate ca dadusem dovada de putina luciditate.
-acelasi examen, colega dinaintea mea zice de doamnate ca e “pura”, e intrebata “cum adica pura?(!)”(eu chiar ma gandeam la “ablutiunile” respectivei duamne si la pielea sa cea curata), iar colega raspunde “complexa”.
-la scris la lit romana, magda raduta a precizat ca o conditie minima pentru nota de trecere este sa nu scriem blecher cu “ă”.
-la literatura americana, unul din subiecte (un fragment din poe) a venit ca la film, fiind necesara lecturarea lui de pe “cearsaful” unde fusese proiectat, asa, ca o subtitrare. din cauza crizei financiare, numai cei din spate au primit textul pe foaie (sau nu mai au primit cei din spate!).
dupa toate astea, oboseala cronica vine pe tocuri cui sau pe talpi ortopedice a la “andre” si scuipa coji de seminte in capul sim(p)tului umorului. raftul cu carti de citit din garsoniera se cam umple de indatoriri, de antropologie structurala, olga grushin, pupa russa pe care de-abia o incepusem cand a cazut cortina sesiunii peste mine, ca sa nu mai mentionez altele absolut elementare.
in plus, a inceput sa ma cuprinda, de cateva zile (de la momentul lit ro, probabil), un soi de rusinare insidioasa fata de mine, fata de propria mea prezenta, de propriile interpretari si gesturi, asa incat e imperioasa nevoia de a disparea din orice cadru rapid, scurt.
noroc de haydn, cu concertul lui in re major pentru violoncel si orchestra (n.b. mi se pare foarte misto sa merg singura pe la concerte!), de melville, cu povestea lui despre bartleby si “rezistenta pasiva”, de askerov, din care simt nevoia sa lipesc aici sub text cateva imagini si care vine bine pe acest “ennui” al meu pana si fata de mine, precum si de o rochita cu pisici stand pe nori, care au salvat putin saptamana de stari neguroase.
