hazardous terrain. but not for me
daca as scrie entry-ul asta de jos in sus si diverse elemente grafice ar juca rol de indicatoare, as putea spune ca safety exit-ul m-a dus departe tare, si din usa in usa in ce priveste starile, totul parand al naibii de rapid, cum se viziteaza luvrul in “bande a part”.
cuburi de gheata in tot soiul de forme, in mici vitrine frigorifice printre care te plimbi stiind ca fiecare forma a fost candva convulsiva, temperamentala, incinsa, acum toate fascinant de numb, de omogene, cu structura decelabila daca ai avea chef.
dorinta sa devin ca un expensive “face cake” (vad si eu trei episoade din “scrubs” de curiozitate si uite cu ce post-it-uri interne raman si cum le dezlipesc) in jurul caruia roiesc diabetici.
recent am capatat senzatia ca in ciuda background-ului meu de drama queen altii fac o mise-en-scene mult mai dezvoltata, un happening cu o suita de figuri retorice si de costume mult mai bine pusa la punct. noaptea la 2.30, singura intr-un cartier aproape strain, bani insuficienti pentru taxi, dar almost no feeling, nici urma de panica sau frica, doar marginile ridicolului ca niste zimti de urzica pe la glezne si cheful sa povestesc cuiva chestia asta non-spectaculoasa dar incredibila, in rest totul crystal clear, knife-edge “cool”, cand tot creierul tau e, as absurd as it sounds, ca un zambet rece (nu unul de complezenta totusi). “nu va speriati, doamna, este groaznic”.cand nu mai poti sa spui nici “ce straniu”, cum am invatat la cursul cu Simona Popescu, pentru ca straniul s-a resemantizat si e in fata ta in fiecare zi, e “the writing on the wall”, e aproape ordinar, si il privesti asa “glassy”, ca un peste dotat cu inteligenta instantanee. (happy fish). cand ti se pare ca primesti un methodless training in HR instead of your promised lovestoryland.
“sunt doua tipuri de oameni raniti: cel care inghite orice, bombane si se preface ca-i e rau (ca-l doare capul, spatele sau stomacul), e tinta sagetilor inveninate, e frustrat ca nu are forta sa riposteze si sa dea totul dracului; si apoi e cel care isi raneste la randul lui agresorul, se scutura de tot, de nu mai ramane nimic din vechea suparare si se-asteapta oricand la un nou pericol”. common sense, dar eu, par example, nu mai intru nici intr-o parte, nici in cealalta, i need a third shell, una mai pentru hollow-hearted (si futu-i, nici macar nu mai ascult theatre of tragedy). si categorisirea asta e dintr-o carticica de clasa a 12-a, “azilul saracilor”, tahar ben jelloun, si acolo personajul se chema bidoun (inseamna “lipsa”, in araba”), ceea ce desigur ca mi-a placut, cu gustul meu pentru absenta-prezenta entwined.
cate trei ore de somn/noapte, trenuri (inca nu am chef sa ma intorc cu totul in bucuresti), apoi zile linistite cu stiri nelinistitoare pentru alti oameni, apoi ratacirile nocturne, reale sau invizibile.azi, cu ceva precis decupat, truly fit for my headphones.
cand mi se va face cu adevarat rusine ca nu mai scriu, am sa povestesc despre vara care, ca sa vezi, a trecut.
i need spooky dwarf supervisors in my head.
