safety exit
stau înaintea ta ca un perete spălat pentru o nouă văruială
străvezie, ca după o externare, ca să râzi că par mult mai bătrână
mi-am dărâmat cămăruţele construite din cutii de conserve
şi uneltele de plastic ale plăcerilor ruşinoase
sunt oarecum alături de alţii dar
acum toate obiceiurile noastre calde şi aromate par
bucăţi de carne recongelate de prea multe ori
fandăm ca la duel, apoi eu îndrept arma tot spre mine
sperând să obţin aplauze, dar tu ştii că
locul meu e întotdeauna lângă ieşirea de siguranţă -
cu sacoşa în mână, plină cu decoraţiuni pentru vieţile altora,
obiecte pentru care eu sunt prea fadă şi middle-class -
lângă ieşirea de siguranţă cu gândurile care strâng prea tare,
ca bentiţa de plastic cu zimţi din clasa întâi;
aici între noi sentimentul ăsta ca zgomotul unui stomac înfometat
plus acele broşelor şi sârmele sutienelor
care mă iubesc cu mai multă cruzime decât tine.
în zori stau întinsă pe covorul umed ca o blăniţă de şobolan din beci
lângă mine tot întinşi alţi oameni care vorbesc numai
despre cum e să fii în altă parte
şi nu iau niciun premiu pentru asta
iar eu mă duc la bucătărie pregătesc ceştile
apoi playlist-ul ca şi cum ai fi rămas aici.
lists and idleness
m-am intalnit si eu acum vreo trei zile cu “high fidelity”, bound to be popular fiindca e un film plin de muzica buna (desi nu neaparat my favorite kind of) si de…liste (aici sub forma top five-ului), inserate nu numai ca pretext al nararii ci si ca mod de structurare a filmului si a identitatii personajelor (mai ales in cazul lui rob, dar si pentru barry – un jack black funny as hell, livrandu-si intotdeauna parerile cu aplomb si cu expresii delicioase si witty, meant to be quoted, si dick). rob gordon e predispus sa inventarieze lucrurile care il fac sa sufere sau care se evidentiaza prin lipsa/imposibilitate: despartirile cele mai marcante, job-urile care ii par ideale si la care nu are acces, cantecele pe care si le-ar dori la propria inmormantare sau lucrurile care ii lipsesc la fosta iubita; se vede condamnat la o cultura a singuratatii si a esecului, in vreme ce femeile care l-au parasit par sa pluteasca nonsalante intr-un norisor al triumfului indiferentei. un tip pentru care realul/dorintele potrivite/autentice sunt mereu in coada listei, mi-a placut pentru ca e (si) despre micsorarea distantei dintre proiectie si realitate, despre vanitate, autovictimizare si -compatimire cu ironie. rob gordon e un frustrat atipic pentru ca se revolta impotriva frustrarii lui si spre deosebire de sarah – echivalentul lui femininin dezamagire- isi dizolva patternurile si preview-urile si entuziasmul superficial for someone new (“my guts have shit for brains”). rob gordon se intoarce mereu spre camera intr-un dialog imaginat cu spectatorul, ceea ce e fain si fluent, dar la un moment dar devine usor enervant fiindca personajul, fara sa cada totusi intr-un exces al explicarii de sine, pare prea show-aware. m-au plictisit si repetatele si caraghioasele sale plimbari prin ploaie, dar astea sunt doar minusuri minore. si pe deasupra peisajul de record store, cu raritatile lui si cu imagini vintage
toata povestea asta m-a facut sa ma gandesc cat de capricioase si usor revolutionabile sunt toate listele cu care traim in general, pasibile mereu de a fi cel putin revizuite si adaugite, incepand cu listele de cumparaturi si dorinte imediate, prioritati, cele de “favourites” – filme, muzici, carti – pana la, stiu eu, chestii pe care vrei neaparat sa le indeplinesti in viata, “planuri cincinale”-like – si in fond treaba asta cu “everchanging” e tocmai esenta si farmecul lorsi al tranformarii autorilor de liste. ceea ce ma aduce la un citat din film, quite a debatable issue: “what really matters is what you like, not what you are like”.
mi s-a recomandat acum vreo două luni, cred, sa fac o lista cu toate lucrurile care imi plac la mine, fara a ma raporta la mine-in-relatie-cu-cineva-sau-ceva-anume. bineinteles ca nici pana acum nu am facut-o. metodele astea de optimizare a self-ului nu reusesc sa ma prinda, si asta, culmea, nu pentru ca nu as crede in eventuala lor eficienta, ci fiindca le privesc cu un oarecare snobism instinctiv si fiindca imi seamana prea tare a revista glossy. mai curand ma cred in stare sa fac “concept maps” cu momente si personaje din viata mea, cu defectele, dezamagirile sau renuntarile pe care mi le-au implantat. si probabil ca tot as oculta din hatisul si ramurisul unele din cele mai importante relatii cauza-efect.
in vara asta ma port ca si cum as fi foarte self-indulging, asa ca as putea de exemplu sa fac o lista a tipurilor de lene cu care ma confrunt cel mai des si pentru care invoc the high-temperature-excuse:
-lenea de a arunca pe mine orice alt fel de piesa de imbracaminte decat o rochie usoara;
-lenea de a ma atinge de gramatica academiei sau macar de praful depus pe verziciunea sa de coperta (editie in ton cu tendintele deja orbitoare ale verii?);
-lenea pana si de a mai pretinde ca as fi avut cu adevarat chef sa lucrez in vara asta;
-lenea de a scrie (orice)
-lenea de a elabora metode pentru a depasi aceste tipuri de lene.
confesiuni admirabile 
.
cunt and kant and a comfy home
nu, nu e vreo recenzie la “tales of ordinary madness”, e doar o parafrază pe care o folosesc ca să mă refer la următoarele: vacanţă de aproape o lună, în ploieşti, ca-n vremurile din generală când nu plecam aproape nicăieri, un soi de autocondamnare la vitrine kitsch-oase, almost no nice place to go out, obscura bibliotecă “iorga”, mirosul de legume stricate de la “hale”, concertele moca şi nasoale care se întâmplă cu prilejuri electorale sau de aniversare a nu’ş’câţi ani de când a apărut supermarketul cutare în urbea noastră, figurile cunoscute din diverse instituţii de învăţământ şi alte prezenţe devenite deja canonice, încât orice schimbare mă intrigă, şi toată recuzita asta de chestii care îmi sunt nesuferite dar faţă de care am, după toate probabilităţile, un ataşament pervers, sau, cine ştie, poate chiar nostalgico-banal, cheesy, aşa cum va fi având fiecare individ faţă de orăşelul în care a crescut. sau, altfel, spus, the need for safety a încăl(e)cat încă o dată, brutal, the need for independence.
aşadar, ce mă hotărăsc eu să adaug în program în vara asta? având în vedere toate unghiurile corpului în care locuiesc, care se apropie, iată, omg, de 23, care a fost, în anumite perioade, umplut până la refuz cu bere şi alteori tachinat cu occasional junk food, m-am hotărât să pun pe listă ceva jogging&fitness. doar că în loc ca ocupaţiile astea să mă salveze puţin din decor, mi-au amintit cu impetuozitate unde mă aflu. zona unde stau nu e tocmai the paradise of jogging, şi fiindcă totuşi mi se pare nepotrivit să merg cu autobuzul ca să ajung într-o parte a oraşului în care să mă pot zbânţui în voie, am ales să mă aventurez pe un traseu care sună în felul următor: spre ieşirea din oraş, drum care duce către o zonă de supermarketuri, şi presărat cu o combinaţie ciudată de vile, depozite, benzinării şi terase. o parte în care te deplasezi mai curând cu maşina decât pe jos, şi care totuşi părea relativ safe din amintirile mele de acum câţiva ani, când făceam pe acolo plimbări cu ai mei şi ne opream la o bere or smth. elementul-surpriză, a cărui importanţă am subestimat-o: în acest cartier paşnic există o porţiune, lângă un părculeţ, unde câteodată îşi fac apariţia curve aşteptând să fie culese de vreun şofer de tir or wtv. oricum, m-am gândit, în naivitatea mea, că la ora matinală la care urma să trec eu pe acolo, fetele nu “lucreaz㔺i că pe deasupra voi fi salvată de incidente sau “amprentări” fishy de următoarele chestii: haine cât mai sporty-lălâi, căşti, no make-up, faptul că alerg (şi pe partea cealaltă a drumului!), că nu privesc spre maşinile care trec şi alte asemenea semne de bun-simţ. well…I thought wrong: claxoane depăşind volumul la care puteam să ascult muzică, muncitori crescând parcă din senin din asfalt şi neavând ce face, o pitzipoancă uitându-se urât la mine ca la ceva “concurenţă”, tot soiul de asemenea treburi la limita dintre caraghios şi scary, încât la întoarcere ideea de alergat “de voie” s-a transformat într-o adevărată probă de viteză. so…no, no more of that (şi e chiar disappointing să nu poţi alerga pe unde te taie capul). cât despre fitness, am nimerit fireşte la o sală invadată la toate orele imaginabile (am avut bunăvoinţa să încerc mai multe) de culturişti enormi şi tatuaţi oferindu-se mereu cu câte un rânjet să te ajute cu diverse chestii de care chiar nu ai nevoie şi pentru care probabil orice “nu, mersi” e un turn-on. aşadar, am lăsat-o baltă şi pe asta.
well…that leaves me nothing but the floor of my very own room.
…şi asta plină de multe ori de hârtiile în care fac ordine la nesfârşit, tot întâlnindu-mă cu scribblings din diverse vremuri, notiţe de la “pregătire” de la filozofie dintr-a 12-a, cursuri din primul meu an I, reviste, o continuă rearanjare a autobiografiei.
…şi vise care par să spună că îmi doresc ca alţii să se confrunte cu diverse suferinţe sau manii numai fiindcă eu sunt o “depresionistă” mai mult sau mai puţin închipuită: noaptea trecută am avut un vis în care carla bruni(??!!) era alcoolică, iar fosta mea colegă de bancă din 5-8 – bulimică până în măduva oaselor.
în rest…waiting for the real summer.
