a spoonful of chaos

de parcă n-ar fi fost o “epreuve ecrite” concludentă, am mai scris una, “despre aer”:

Ca un sertar plin de însemnări pentru care nu mai găseşti un nume, doar mirosul hârtiei vechi, mişcările noastre către lucrurile familiare, decolorate, dezvrăjite, tot ce ai adus cu tine ca pe un soi de siglă a ultimelor luni, o înstrăinare domoală, aerul, ceştile şi playlist-ul ca şi cum ai fi încă într-adevăr aici, înţepăturile, micile bucurii, cochetării şi aşteptări ale trupului, chiar şi poziţia nefirească , crispată în care stai acum, aplecată spre scrumieră, toate astea, sublimate, îţi umplu plămânii.Şi-n timp ce vorbim de una, de alta, hi hi, şi ha ha, despre magazinul unde-ai găsit pe cineva din neamul lui lewis carroll şi despre zeitgeist şi alte referinţe culturale care ne-mbracă sumar, în jurul nostru valsează fantomatic şi un pic auriu mici amărăciuni în ambalaje hippie, lucrurile pe care le-ar fi spus pălărierul nebun şi tot ce putem prevedea pentru puţin mai târziu. Atunci când, ştim bine, în loc de arome de blackstone cu cireşe vom trage în piept încercările de înfrumuseţare pe care le face odorizantul din maşină, cu uşile blocate, un cimitir de senzaţii. Cum să faci să transformi toată meteorologia asta de cafenea sau de spaţiu cu centuri de siguranţă în linii directoare pentru foaia albă care te aşteaptă pe birou, când mereu o droaie de zgomote indiscrete îţi umplu aerul? Căutăm pe muteşte o salvare pentru respiraţia la capacitate normală dar toate spusele noastre fug prin aer ca păsările rătăcite care n-au găsit adăpost din calea furtunii.

Şi dintr-o dată trec ca dintr-un balon cu aer cald în întrebările mele ca o lamă rece. Nelămurirea e aceeaşi: dacă-ţi plac într-adevăr oamenii, dacă vrei să împarţi cu ei acest aer, dacă ceea ce te euforizează e imaginea ta în timp ce-i priveşti sau pur şi simplu ei îmbluzindu-se la coborâre în gara de nord, “ne vedem acasă, da?”, “a stat mult în predeal”, “domnişoara, un taxi?”, “aveţi cumva o ţigară?”, şi dacă oferi ţigara bucurându-te de cum se va umple aerul cu fumul albăstrui după care tânjeşte acest bătrânel imposibil de etichetat, sau de mica ta generozitate aparent indiferentă în momentul când scrii despre temperatura acestor lucruri. Dacă te complaci într-adevăr în a crede că le poţi asculta gândurile în aerul de seară sau dacă tot ce vrei de fapt e să te claustrezi în borcanul tău de insectă ciudată capturată printre rafturi de maxime şi cugetări. Îţi prieşte destul de tare aici şi nu te mai întrebi ce se întâmplă cu acele cuvinte care nu sosesc la timp, paraşutişti prinşi de un curent de aer rău. Aici e comod dacă ascunzi aşteptările foarte mult timp alături de jucăriile îndrăgite cu care acum ţi-e ruşine, le poţi uita la un moment dat ca pe ceva neverosimil, ca un copil care trebuie să meargă nemâncat la culcare.

Să ne căutăm un mediu aseptic, în care să avem un aer de oameni lipsiţi de responsabilităţi, să ne completăm colecţia de filme dezmăţate, gâdilând imagini cu respiraţia precipitată. Să facem exerciţii pentru pregătirea unei atmosfere primitoare în care să întâmpinăm vizitatori volatili.