a spoonful of chaos

deşi în ultimele câteva luni biblioteca mea a fost formată din a descifra in my mind intenţii ale unor oameni mai mult sau mai puţin necunoscuţi, a găsi moduri de adecvare la codurile lor simpliste sau eliptice de curiozităţi sau pretenţioase, din amintiri ale unor promisiuni neîmplinite, din diverse ritmuri şi mesaje ale paşilor în miez de noapte către cine ştie ce destinaţie meant to entertain me, cum zic, deci, în ciuda acestei comparative ignorance şi a tuturor mustrărilor de conştiinţă faţă de felul cum îmi întreţin “mobila cerebrală”, am obţinut mici satisfacţii din frecventarea cursurilor şi seminariilor de săptămâna trecută. printre care nu pot să nu menţionez o chestie funny, sperând că nu intră în categoria bucuriilor maliţioase dar meschine, ci că e doar în tabăra bunului-simţ şi a sesizării comicului involuntar: mi-a picat bine că oricât de tare aş fi “din alt film” la facultate, n-am ajuns să fac următorul lucru: să am de vorbit la comparată despre don quijote şi luptele sale ficţionale şi să narez frumuşel cum şi cu cine intră iscusitul hidalgo în conflict, apoi să repet cu obstinaţie, dar cu seriozitate, de câteva ori pe minut chestii de genul “eroii ieşeau mereu ciomăgiţi”, “nu scăpau fără o ciomăgeală”, “au fost din nou ciomăgiţi”, ş.a.m.d., într-o evoluţie demnă de filmuleţ de youtube. şi chiar dacă n-am să râd la sfârşit (fiindcă biensur subsemnata nu intră în examen la comparată, fapt atestat într-un pdf minuţios alcătuit în care aceasta a binemeritat cu vârf şi îndesat o rubricuţă, sau de ce să nu zicem, o ciomăgeală, galbenă, semnul unei purtări demne de 0,3p), e fain şi sentimentul ăsta imatur de a sta pe margine şi a face notă discordantă. vorba ceea, have a spliff, have a laugh, măcar pe rând dacă nu la fel de inseparabile ca eroii noştri ciomăgiţi.