pentru m.
ca o cărare din paşi de dans între love will tear us apart şi walkin’after midnight, madeleine peyroux, şi “i’m gonna sit right down and write myself a letter and make believe it came from you”, ca (deja pot spune) de obicei după plecarea lui m. nesomnul de peste 24h, însă nu ţintuirea aceea în pat cu ochii în tavan şi foiala bolnăvicioasă pe toate părţile dureroase ale corpului, ci mersul fără grabă către locuri unde nu ai neapărat ceva de rezolvat, către magazine de unde nu ar trebui neapărat să cumperi ceva, zăbovitul la ţigări singuratice pe bănci ude, cheful de vocea lui, sila şi dragul de ploieştiul ăsta de care fugim amândoi şi unde totuşi până la urmă ne-am dezvelit unul altuia firea şi fricile, începuturile de încărunţire sau dorinţele julite în genunchi, câteodată snobismul intelectual sau talerele pline de our being malcontent, cu biata noastră dragoste fioroasă, cu nehotârârile, cu felul în care pare uneori că ne-am împărţi trupurile prietenilor noştri dragi ca să ne mai contaminăm şi cu altceva decât reziduurile noastre de orgolii şi încăpăţânări.splendoarea promisiunii ofilite pe care o întrupez eu. şi cum citesc acum don quijote.
şi totuşi acum să arunc un mic colac de salvare acestui pasaj pe punctul de a se îneca într-o cadă plină cu sirop lipicios, deci iată ce-am găsit la ioan groşan:”te-ai oprit, te-ai întors, ai zâmbit, ai aşteptat să mă apropiu şi-apoi ţi-ai deschis cartea, ai frunzărit două-trei file şi mi-ai citit rar, politicos, vrobind cu o uşoară graseiere: “eu recunosc că tot ce vorbeşti domnia-ta este cât se poate de bine chibzuit şi de bine cumpănit. aş putea să vă-ntreb, dacă vorbele mele nu vă par vără noimă, cine sunteţi şi ce rang poartă preţiosul vostru nume”. sigur, am recunoscut imediat rândurile lui cervantes, dar eu ce puteam să răspund? n-aveam la mine decât câteva cărţulii poliţiste şi două broşuri sentimentale. vrând-nevrând, m-am uitat din nou într-una şi am citit cât am putut eu mai firesc:”baby, i’m the best, dar tu ai făcut din mine o cârpă”. ai izbucnit în râs, ai înţeles că n-am din ce cărţi să vorbesc mai frumos, şi-am rămas aşa, drepţi, privindu-ne curioşi, uşor stânjeniţi”.
