“watch out for love/ it will wrap you up like a mummy/ and your scream will never be heard”
să-ţi spună cineva că dragostea ta valorează cam 300 ₤, să zicem. am intrat în hârtoapele acelea interioare pe care le-aş putea numi cheapside, cu analiza tuturor măştilor care s-au perindat pe figurile noastre, schimonoselile alcoolului, zâmbetele rigide în faţa persoanelor noi, fâstâcelile, gesturile tandre renegate, felul cum ne-am privi acum, ca doi cuţitari cu basmale colorate dar cu vocile unor squeaky toys cu bateriile pe terminate. insultele şi acuzaţiile, ca o felie gustoasă de mango. să te întrebe lumea dacă mai trăieşti, ca şi cum deja ai fi un schelet îmbrăcat, ca şi cum ţi s-ar vedea moartea, la pelona, cum i se zice în romanul despre frida. roman pe care l-am citit cu plăcere deşi nu mi s-a părut prea bun, mai ales cu atâtea greşeli în el, te gândeşti la un moment dat că poate sunt intenţionate, ca să te convingă că într-adevăr cristina kahlo nu e foarte deşteaptă, combinaţia ei de cruzime şi duioşie e nuanţată până la ridicol.
îţi tot repeţi că pe semestrul ăsta ai să mergi mai des la facultate în loc să faci cursuri de s.e.o., că te interesează castiglione şi tirso de molina şi fonetica, doar aşa cum pot să citească ceva-ceva atâtea fete cu gecuţă din aceea cu glugă cu blană artificială, poţi şi tu, dar de fapt ai avea chef doar să reciteşti eseurile de îndrăgostit ale lui alain de botton, care şi alea sunt tot la “el”, aşa că nu ai cum.
şi cu toate astea atârnate ca tinichelele de coada unei mâţe jerpelite, iată cum intru, pe merit, în galeria imaginilor banalului.
câteva pagini din “bezna vizibilă” de william styron, citite în tren, limbajul de foaie de observaţie chiar nu mă convinge de mare lucru, probabil însă depresia e mută, incomunicabilă, aşa că cel ce a depăşit-o nu poate recupera pur şi simplu imagini gata pregătite să se aşeze în text, ci e forţat să recurgă la registrul normalităţii ca să redea oroarea aceea care la timpul trăirii nu avea cuvinte proprii.
zile ca nişte frisoane, încât cea mai plăcută amintire devine singura zi din timişoara, vara trecută, când era atât de cald încât ai fi vrut să locuieşti între pahare cu gheaţă şi nu-l mai puteai ţine de mână pe m. fiindcă erai lipicioasă. but no worries, never to happen again i guess.
dreams, dreams…
cum am putut să uit? ceva extras din liniştea verii trecute, aşa, cu iz de anticipaţie, ceva nici tocmai dreamlike, nici nightmarish, dar nu lipsit de o anumită tensiune enjoyable. a se ignora punctele alea geografice menţionate, pe mine cel puţin mă lasă rece, mi se pare că strică atmosfera de no-particular-place. şi sunt convinsă că traducerea în engleză putea să sune mult mai bine. oricum:
blues for suckers
a ajuns şi la mine “frida” care a apărut anul trecut la tritonic şi pe care chiar mi-o doream, dat fiind that sort of interest faţă de subiect, în care nu-ţi mai pasă dacă e tratat serios sau patetic sau shallow, pur şi simplu e subiectul care îţi place şi din care poţi mereu, dacă nu să admiri stilul cum e abordat, cel puţin să mai afli câte ceva. şi am fost prevenită să nu încep s-o citesc acum, cu încă trei examene de dat săptămâna viitoare. şi de luat, desigur, ar fi chiar drăguţ din partea mea să mai încerc şi să iau nişte examene. de altfel, până acum “ostilităţile” astea se desfăşoară “my way”, când un 10, când un examen în care nici nu intru fiindcă n-am frecventat seminarul, când ceva la care, cu bafta mea, nimeresc un subiect pe care nu l-am citit ever şi mă ruşinez teribil.
faza săptămânii în acest domeniu: eu la b.c.u., încercând in the very day of the exam să învăţ câte ceva. mai precis, pentru literatură comparată, despre greci cu dodds şi rachet, fiindcă în alte cotloane alte materiei (de bun simţ, de altfel, nimic exagerat) n-am apucat să intru, sau cel puţin nu aşa cum ar fi trebuit (too many office days, depresii, dor de m. şi de anglia şi diverse “ceaiuri dansante”, ca să fiu eufemistică regarding nişte evenimente puţin mai altfel). oricum, this is not the point. cum stăteam eu aşa, concentrându-mă să nu comit ceva hybris, în peisajul de seră de la b.c.u., aud o voce care pornea de pe scaunul de lângă mine, indignată: “domnişoară, cu ce şprei te-ai dat??? că e otrăvitor!”. îmi pregătesc privirea cu o sprânceană ridicată şi mă uit în dreapta mea: un personaj trecut de vreo 70 de ani cred, cu o figură isterică şi ameninţătoare. înjur un pic soarta care îmi scoate în cale atâtea persoane cu probleme psihice, ridic din umeri, mă uit la ceilalţi de la masă, derutaţi, şi mă hotărăsc să-l ignor. numai că stimabilul răspunde acestei hotărâri cu noi afirmaţii şi dovezi ale faptului că sunt “otrăvitoare”: că lumea din sală a început să tuşească de când am venit eu, că pe el îl ustură gâtul, că la intrarea în bibliotecă lumea ar trebui să fie controlată (acum îmi şi imaginez pe cineva de la garderobă sniffing students)…până la urmă bibliotecara m-a lăsat să mă mut în alt loc…partea şi mai comică e că parfumul meu era chiar hypnotic poison.
la examen am fost penibilă. alte dăţi poate aş fi tratat subiectele ca şi cum aş fi citit tot ce era legat de ele, dar de data asta chiar nu era cazul…ceva mai mult respect faţă de materie. aşa că am scris doar câte ceva la primul subiect, apoi am stat o jumătate de oră gândindu-mă la felurite probleme ale vieţii mele şi sperând că voi avea sentimente diferite faţă de ultimul subiect, ceea ce, deşi iniţial părea să se întâmple, a trecut, şi am plecat nervoasă şi simţindu-mă extrem de prost. lucru pe care mi-l fac singură, pentru că ar fi mult mai rezonabil, dacă tot ajung în situaţia de a veni la examene fără să ştiu mare lucru, să nu-mi pese prea tare, să mă port în consecinţă. dar mă port complet pe dos, “vai, cum, eu, am ajuns să…” bla bla.
therefore până luni sunt cuminte, citesc pentru lec, îmi scriu eseul despre ce şi cum face creangă cu portretul şi cu atmosfera (sigur, nimic incitant, dar ok pe lângă alte părţi ale materiei, plus curiozitatea şi simpatia mea nedisimulată pentru scrisul celor cu boala lui, în care fac mereu aproape involuntar nişte săpături de natură foarte personală şi din care de altfel n-am să scot vreodată un studiu or anything like that). iar frida şi alte lucruri minunate de pe listă – după sesiune.
o nevoie meschină, scandaloasă, de certitudini about the future, cu întrebări puse frust, dezarmant de practic, despre ce-o să fie, ce-o să fie. ca un copil enervant de insistent care, în gară, îşi întreabă în continuu părinţii în ce vagon vor călători şi ce locuri au primit. request-ul ăsta privind o organizare care nici măcar nu ţine de mine.
unele lucruri care ar trebui din când în când să mă bucure dar pur şi simplu nu-mi priesc. recent, o nouă imagine preferată, deşi tare simplă, despre choices, smochinul din romanul sylviei plath, “clopotul de sticlă”. cum îmi aleg în continuare repertoriul de favourites nu după criterii estetice sau oricum nu după vreun ceva consacrat, ci după afinităţi şi meteorologia afectivă…
jazzadezz, the funky lowlives, sisters of mercy, skunk anansie, the dandy warhols…unii peste alţii. şi vise cu morţi păstraţi în şifonier, pe umeraşe. consolări temporare…
chiar că ar fi bine să iau examenele!
