a spoonful of chaos

aşa a ajuns povestea asta: tot mai des te confrunţi

cu aşteptările faţă de corpul tău posibilităţile sale de traversare

a lucrurilor la care îl expui lipsa atingerilor

dimineaţa ca într-o igienă forţată

şi când îţi doreşti să faci ceva trebuie neapărat

să pară din întâmplare

în loc de asta în loc de privirile mirate că mă trezesc tot lângă tine

obiectele pe care le formez cu trupul meu adaptabil

vor amuza vor încânta pe toată lumea

şi telefonul îmi va zbârnâi tot timpul cu mesaje de admiraţie

când mă gândesc la tine e ca şi cum aş avea gura înfundată

legată cu eşarfe

şi aş încerca din plămâni din gât

un urlet între disperare şi râs ca într-un roller coaster

şi apoi un plânset orgolios de ciudă că n-am fost în stare

să-ţi astup şi eu toţi porii care vorbesc

vorbesc mereu fetelor cu sfârcuri perfecte

sau să am replici caustice şi inteligente

oricum asta am reuşit din nou: surâsul meu cuminte orizontal

ca o balanţă pe care ai aşezat greutăţile perfect compatibile

răspunsurile indiferente iar nodul din gât e minunat

ascuns de înghiţituri catifelate de vin

până când ceea ce simt se va îngrămădi acolo

va face un pocnet mic ca o fiolă de algocalmin când o desfaci

fireşte nu se va auzi atât de departe sunt atâtea voci convinse de ceea ce spun

atâtea claxoane atâtea jingle-uri încât nu vei şti nimic

o să aflăm mai multe din fotografii lângă alţi

oameni fără nicio asemănare cu noi

pentru că lucrurile sunt “ok” şi seci

şi povestea asta încape foarte bine în anii credinţelor dislocate

pentru că sunt anii morţii care vine din conturile

proaspăt alimentate ale salariaţilor

din tot ce poţi să cumperi mai mult şi mai ieftin

din mitologiile facile ale familiilor imediatului

e mirosul de detergent şi balsam de rufe care vine de pe balcoanele lor

întinzându-se spre mine ca un abur în cele mai shallow culori

intrându-mi în corp

ca într-o cavitate în care se deschid canalele urii şi ale deznădejdii

în timp ce trec grăbită pe străzile cu virtine crude care mă arată

din ce în ce mai singură şi ridată

de fapt stau la nesfârşit într-un apartament friguros pe o canapea

cu o pătură aspră ascultând un ceas de perete şi privind ferestrele blocului vecin

în timp ce mă gândesc tot la tine