a spoonful of chaos

încremenirea situaţiilor în cearşafuri-plic

ca atunci când te uiţi la un film noaptea târziu şi te prefaci

că nu te interesează că simţi doar semnele şi mângâierile furişate ale Celuilalt

şi că aştepţi să apese “pause” şi să gâfâi în voie doar pentru ca

atunci când ai auzit click-ul să te ridici şi toate astea să fie în urma ta

chiar tu să fii o distanţă mai lungă ca un drum prin deşert

mai înţepătoare ca o julitură de pe care smulgi coaja

sau cum între tine şi cel ce doarme alături

vezi crescând dintr-o dată flori colorate parcări subterane aeroporturi

şi toate lucrurile mici sau mari pe care mâinile voastre nu se vor afla niciodată împreună

în dimineţile larg deschise care nu spun nimic

să stai la uşă pe jos să stai cu spatele lipit de ea până când

uşa devine ca o cutie toracică o simţi umflându-se şi apoi coborând cu teamă

o respiraţie dureroasă apoi să-ţi recunoşti corpul să nu mai vrei să-i faci rău

doar pentru că e singur

ne putem plimba câteva sute de metri să chemăm lucrurile care calmează

lucrurile moi un copil mâncând îngheţată mânjindu-şi obrajii nişte flori drăguţe

până când ne rezemăm de barele unui leagăn şi situaţia asta aiurea

se iveşte între noi ca un fir de păr care răsare din salată

dacă nu ne mai spunem nimic e pentru că lucrurile

din jurul nostru fac asta mult mai bine decât noi

şi toate îndoielile înfloresc ca grămăjoarele de spumă cu celule moarte

la suprafaţa apei în cadă

şi doar spasmele de frig care se insinuează repede

pe sub piele strivesc nepăsarea trupului

încă bun de atins cu părţi pe care încă le cântăreşti în palmă

ca un măcelar care vrea să-şi convingă clientul

mai sunt cuvintele de care nu avem grijă

şi le transformăm în plante jalnice nestropite de săptămâni întregi

în corpuri anchilozate chinuindu-se să se ridice din paturi cu lenjeria îngălbenită

obrajii care se înfierbântă de furia de a fi ţintuit de toate astea

ca de un scaun de cinema la un film prost